Drumetii Singles Camp


Daca intentionati sa participati la turele (drumetiile montane) unei excursii trebuie sa cititi explicatiile si detaliile de mai jos si sa va asumati tot ceea ce decurge din nerespectarea regulilor pe care le impunem.
Va asiguram ca privim acest gen de iesiri cu maxima responsabilitate si tocmai de aceea va explicam tot ceea ce tine de excursiile noastre la munte.

Drumetiille montane organizate de Singles Camp se adreseaza unei categorii largi de persoane, nu doar celor supersportivi, celor antrenati si obisnuiti cu actiunile montane. Traseele sunt alese si turele gandite in asa fel incat oricine are pregatire fizica, dorinta, o sanatate care sa-i permita efort si care nu este supraponderal, sa le poata parcurge relativ usor. 

Daca sunteti supraponderali, daca nu aveti deloc pregatire fizica, sunteti genul de persoana care nu coboara din masina, nu faceti macar 30 minte de mers pe jos, daca aveti probleme medicale si nu sunteti pregatiti psihic pentru un efort prelungit in spatiu izolat, atunci trebuie sa intelegeti ca nu puteti sa mergeti intr-o drumetie montana. Va chinuiti pe voi, dar si pe cei din grup, sa nu mai discutam de insotitorul de grup, care in loc sa vada de traseu si de grup trebuie sa va acorde o atentie deosebita. Tineti pe loc grupul, creati probleme pentru toata lumea. Evitati asemenea situatii neplacute printr-o evaluare personala corecta.

Gradul de dinamicitate a persoanelor care vin cu noi in excursii montane nu este unul inalt. Vin de regula persoane care nu au mai fost de mult la munte, dar au dorul potecilor, altele care au descoperit placerea de a iesi in natura si cauta un grup potrivit cu care sa drumeteasca. Sunteti insotiti de o persoana cu mare experienta montana, astfel incat veti primi toata indrumarea si asistenta necesara. Nu va asteptati insa si la ajutor la propriu, insotitorul de grup are rolul de a ghida montan, nu de a asigura suport fizic.

Actiunile pe care le organizam la munte vizeaza socializarea, nu tintim performata sportiva, bifari de puncte limita traversate sau atinse. Mergem pe poteci deschise, trasee fara grad de risc, accesibile si care ofera posibilitatea cunoasterii intre participanti, socializarii, comunicarii.

Participarea la o drumetie montana obliga la a ajuta, la a nu lasa pe nimeni care este mai putin dotat si antrenat fizic in urma. O mana intinsa, un baton de ciocolata oferit, o vorba de incurajare sunt punti care ajuta mult in formarea unor legaturi intre oameni. Sute de prietenii s-au format de-a lungul anilor in acest tip de iesiri in natura, asa ca daca va doriti prieteni noi, haideti la munte, este ocazia perfecta sa va relaxati si sa socializati.

Nu putem sa dam o masura a efortului pe care urmeaza sa-l faceti, depinde de pregatirea si exeperienta fiecaruia. Ceea ce unora li se pare foarte usor altora le poate parea foarte greu. Daca aveti dubii cu privire la posibilitatea de a parcurge traseele acestei actiuni este foarte indicat sa cititi ceea ce au scris altii despre acestea. Exista un site specializat se numeste Muntii Nostri, e un loc bun de unde va puteti informa.

Responsabilitatea personala. Suntem o agentie de turism care organizam cu toata seriozitatea, responsabilitatea si profesionalismul aceste actiuni. Nu suntem din categoria celor care dau adunarea pe Facebook si duc oameni in munte fara sa-si asume responsabilitati altele decat cele legate de indrumarea in teren. Traseele sunt verificate, sunteti insotiti de profesionisti.
Trebuie inteles insa ca se merge in munte, un mediu mai putin previzibil, nu este acelasi lucru cu a te plimba intr-un parc. Vremea este schimbatoare, apar tot felul de obstacole. Sunt reguli dupa care se fac aceste drumetii care trebuie respectate atat de organizatori cat si de participanti. Cu atat de multi factori independenti de noi, trebuie inteleasa ca si corecta responsabilitatea noastra limitata. Sunt lucruri care nu depind de noi, nu le putem asigura si influenta. Nu putem fi facuti responsabili daca cineva nu a venit echipat corespunzator, ca se abate de la poteca, ca nu asculta de ghid si ramane in urma sau o ia in fata. Ca nu este atent si calca rau si face entorsa sau chiar mai grav. De aceea, ca orice agentie care se ocupa profesionist de drumetii montane conditionam participarea la grup de insusirea regulilor ce trebuie respectate intr-odrumetie montana.

Inscrierea la aceasta excursie, inseamna ca ati citit, ati inteles, ati fost de acord si v-ati insusit toate cele cuprinse in "Reguli in drumetii si responsabilitati personale".  un document ce cuprinde reguli si explicatii referitoare la participarea la o actiune montana.